top of page

Centrul de asistența de zi pentru persoane varstnice    Ocnele Mari

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei

Prioritatea de investiții 9.ii Integrarea socio-economică a comunităților marginalizate, cum ar fi romii

Obiectivul specific 4.4 Reducerea numărului de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/ medicale/ socio-profesionale/ de formare profesională adecvate nevoilor specific

Titlul proiectului: SANSE REALE PENTRU O VIATA MAI BUNA 

Contract: POCU/436/4/4/126814

 

FUNDATIA “INIMA PENTRU INIMA”

 

INFORMATII GENERALE PRIVIND SERVICIUL SOCIAL

”CENTRUL DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE

 

 

I. Cadrul legal de înfiinţare, organizare şi funcţionare

 

(1) Serviciul social „Centrul de zi pentru persoane vârstnice” funcţionează cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale reglementat de Legea nr. 292/2011, cu modificările ulterioare, Legea nr. 17/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 886/2000, Ordinul MMJS nr. 29/2019 - anexa 6, Hotararea Guvernului 967/2012 precum şi a altor acte normative secundare aplicabile domeniului.

 

 (2) Standardul minim de calitate aplicabil serviciului social „Centrul de zi pentru persoane vârstnice” este prevăzut în Anexa 6 - Standarde minime de calitate pentru serviciile sociale acordate in comunitate, organizate ca centre de zi destinate persoanelor adulte, la Ordinul MMPS nr. 29/2019 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinelor sociale.

 

(3) Serviciul social „Centrul de zi pentru persoane vârstnice” este înfiinţat prin Hotărârea Consiliului Director al Fundatiei „Inima pentru Inima” nr. 1/30.08.2019 şi funcţionează ca structura organizatorică în cadrul Fundatiei”Inima pentru Inima”.

Serviciul social „Centrul de zi pentru persoane vârstnice” este înfiinţat şi administrat de furnizorul de servicii sociale Fundatiei „Inima pentru Inima”, acreditat conform Certificatului de acreditare Seria AF Nr. 000757, CUI 9658795, având sediul în loc. Ocnele Mari, str. Strandului nr. 1, judetul Valcea.

 

(4) Scopul serviciului social Centrul de Zi pentru Persoane Varsrnice este de a asigura in regim de zi servicii sociale pentru persoane varstnice. Centrul de Zi pentru Persoane Varstnice va functiona ca un centru de zi de asistenta si recuperare, avand ca misiune de a preveni excluziunea socială sau marginalizarea persoanelor vârstnice care la un moment dat se pot afla într-o situație de dificultate, singurătate, abandon, lipsă de sprijin psiho-social (situatii de dependenta sau/si in risc de excluziune sociala) prin asigurarea pe timpul zilei a unor activități de ingrijire social-medicala, suport emotional, consiliere psihologica si sociala, dar si activitati de socializare, recreere și petrecerea timpului liber.

In cadrul centrului de zi vor fi acordate servicii conexe serviciilor sociale si medicale: servicii de kinetoterapie, fizioterapie, psihoterapie, precum si tehnici  de stimulare polisenzorială în scopul activării și menținerii unor abilități restante și a memoriei reziduale a persoanelor varstnice diagnosticate cu demență.

 

II. Date generale privind acordarea serviciilor sociale

  1. Tipuri de servicii sociale și facilități oferite

Principalele funcţii ale serviciului social "Centrul de Zi pentru Persoane Varstnice”  sunt următoarele:

a) de furnizare a serviciilor sociale de interes public general/local, prin asigurarea următoarele activităţi:

1. reprezintă furnizorul de servicii sociale în contractul încheiat cu persoana beneficiară;

2. evaluaiaza situatia economico-sociala si medicala a persoanei, identifica nevoile acesteia;

3. evaluiaza si monitorizeaza aplicarea masurilor de asistenta sociala de care beneficiaza persoana din evidenta serviciului social, precum si respectarea drepturilor acesteia;

4. asigurarea pe timpul zilei a unor activități de ingrijire social-medicala, suport emotional, consiliere psihologica si sociala, dar si activitati de socializare, recreere și petrecerea timpului liber;

5. asigurarea de servicii conexe serviciilor sociale si medicale: servicii de kinetoterapie, fizioterapie, psihoterapie, precum si tehnici  de stimulare polisenzorială în scopul activării și menținerii unor abilități restante și a memoriei reziduale a persoanelor varstnice diagnosticate cu demență.

b) de informare a beneficiarilor, potenţialilor beneficiari, autorităţilor publice şi publicului larg despre domeniul său de activitate, prin asigurarea următoarelor activităţi:

1. asigura consiliere si informatii privind problematica sociala;

2. asigura informarea publicului lar cu privire la domeniul de activitate pe pagina de web furnizorului de servicii sociale si prin mass-media;

3. asigura relationarea cu diverse servicii publice sau alte institutii cu responsabilitati in domeniul protectiei sociale ;

4. asigura activitati de comunicare cu publicul precum si cele privind informarea beneficiarilor cu toate datele si informatiile organizarea si functionarea serviciului social;

c) de promovare a drepturilor beneficiarilor şi a unei imagini pozitive a acestora, de promovare a drepturilor omului în general, precum şi de prevenire a situaţiilor de dificultate în care pot intra categoriile vulnerabile care fac parte din categoria de persoane beneficiare, potrivit scopului acestuia, prin asigurarea următoarelor activităţi:

1. propune acordarea drepturilor de asistenta sociala persoanelor varstnice;

2. asigura consultanta de specialitate in domeniul asistentei sociale.;

3. colaboreaza cu alte institutii responsabile pentru a facilita accesul persoanelor la aceste drepturi;

d) de asigurare a calităţii serviciilor sociale prin realizarea următoarelor activităţi:

1. elaborarea instrumentelor standardizate utilizate în procesul de acordare a serviciilor;

2. realizarea de evaluări periodice a serviciilor prestate;

3. realizarea de rapoarte de activitate si a planurilor de actiune;

4. aplicarea de chestionarefurnizate  de evaluare a serviciilor beneficiarilor de servicii sociale.

e) de administrare a resurselor financiare, materiale şi umane ale centrului prin realizarea următoarelor activităţi:

 

B. Contribuția beneficiarilor

Beneficiarii serviciului social „Centrul de zi pentru persoane vârstnice” nu vor achita contributie pentru acordarea serviciilor.

            Functionarea serviciului social este asigura prin intermediul proiectului SANSE REALE PENTRU O VIATA MAI BUNA  -  POCU/436/4/4/126814.

 

  • Condiții de admitere

 

Beneficiarii serviciilor sociale

 

Beneficiarii serviciilor sociale acordate de " Centrul de Zi pentru Persoane Varsrnice " sunt persoane varstnice, care la un moment dat se pot afla într-o situație de dificultate, singurătate, abandon, lipsă de sprijin psiho-social (situatii de dependenta sau/si in risc de excluziune sociala).

 

a) Condiţiile de accesare a serviciilor sociale furnizate de " Centrul de Zi pentru Persoane Varstnice " sunt următoarele:

- solicitantii (sau reprezentantii lor legali) vor depune pentru intocmirea dosarului de aces la serviciile centrului de zi urmatoarele acte:

~ cerere de acordare de servicii;

~ copii după buletinul/ cartea de identitate, certificatul de naştere, certificat de căsătorie, după caz, ale solicitantului;

~ acte medicale privind starea de sanatate;

~ copie cupon de pensie;

~ ancheta socială privind  evaluarea starii de necesitate a persoanei varstnice.

Acordarea serviciilor sociale se realizează în baza unui contract, încheiat între furnizorul de servicii sociale şi beneficiar, în care se stipulează serviciile acordate, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi condiţiile de finanţare. Dupa incheierea contractului un exemplar se inmaneaza beneficiarului si un exemplar ramane la dosarul acestuia. Modelul contractului este cel aprobat prin ordin al Ministrului Muncii si Protectiei Sociale.

 

b) criterii de eligibilitate ale beneficiarilor:

~  beneficiarii sunt persoane varstnice asa cum sunt definite in actele normative in vigoare (art. 6, lit. Bb din Legea 292/2011 a asistentei sociale, art. 1, alin. 4 din Legea 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice), aflate într-o situație de dificultate, singurătate, abandon, lipsă de sprijin psiho-social (situatii de dependenta sau/si in risc de excluziune sociala).

            Conditii de incetare a acordarii serviciilor la domiciliu:

~ la solicitarea beneficiarului sau a reprezentantului legal al acestuia;

~ prin decizia furnizorului serviciului;

~ prin acordul partilor;

~ deces;

~ internare intr-o unitate medicala sau sociala;

~ schimbarea domiciliului beneficiarului in alta localitate;

~ daca beneficiarul nu respecta prevederile contractuale;

~ daca beneficiarul sau familia nu mai doresc aceste servicii;

~ in caz de forta majora.

 

  • Structura organizatorică

Serviciul social va functiona cu un numar de 8 persoane:

  • manager de proiect / coordonator centru;

- asistent social: 1 pers.;

- medic geriatru/cu competente in geriatrie;

- psiholog: 1 pers.;

- asistent medical: 1 pers.;

- kinetoterapeut: 1 pers.;

- sofer: 1 pers.

Pentru serviciile acordate în centrul de zi pentru persoane vârstnice dependente raportul angajat/beneficiar este de ¼, iar personal de specialitate reprezintă pana in 80% din totalul personalului serviciului social.

 

Programul de funcționare al ” Centrul de zi pentru persoane vârstnice”:

Program de funcționare: între orele 08 - 16.00 de luni până vineri

 

SEDIUL: Ocnele Mari, str. Strandului nr. 1, jud. Valcea

TELEFON/FAX: 0250.736307

Persoana de contact: Dima Cristian, manager proiect, 0737516336

La data de 25.03.2022, au beneficiat de serviciile Centrului de zi un număr de 54 de persoane vârstnice.

 

bottom of page