• fundatiaipi

CENTRUL DE HIPOTERAPIE OCNELE MARI LISTAT LA BURSĂ



Fundația ”Inimă pentru Inimă” din Râmnicu Vâlcea, organizație neguvernamentală reprezentativă în domeniul protecției drepturilor copilului din județul Vâlcea, are în portofoliul său un proiect special care îmbină inițiativa antreprenorială cu misiunea pe care o servește de 20 de ani: Centrul de hipoterapie Ocnele Mari, județul Vâlcea.

Centrul de hipoterapie este localizat în stațiunea Ocnele Mari, județul Vâlcea, în imediata apropiere a ștrandului cu apă sărată, face parte dintr-un proiect finalizat partial în anul 2013 și pune în valoare efectele benefice ale hipoterapiei ce apar printr-o împletire a muncii terapeuților cu forța psihică, mișcarea și afecțiunea calului.

Avem construite cuprinde spatii de cazare, cabinete medicale de recuperare și urmează amenajarea exterioară a terenului în suprafaţă de 6000 mp, construirea grajdurilor pentru cai şi a manejului.

Începând cu luna decembrie 2016, proiectul este listat la ”Bursa Binelui”, platformă creată și susținută de Banca Comercială Română, în parteneriat cu Euplătesc, care aduce împreună organizațiile pentru a-și desfășura proiectele și oamenii care vor să investească în faptele bune din comunitatea lor.

Prin construirea centrului, Fundaţia ”Inimă pentru Inimă” oferă suport copiilor cu afecţiuni fizice și mentale (ADHD, autism, sindrom Down, etc), în procesul de recuperare. O parte din personalul angajat provine din beneficiari ai proiectelor noastre, deveniţi astăzi medici, psihologi, kinetoterapeuti si medici veterinari.

Dacă aveți dorință de fapte bune, un card, minim 5 lei, o adresa de e-mail si cel mult 2 minute, vă rugăm să sprijiniți inițiativa noastră printr-o donație online urmând link-ul de mai jos:

https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Centrul-de-hipoterapie

Cu ajutorul susținătorilor noștri ne-am calificat în etapa finală a ”Bursei Binelui”, împreună cu alte două proiecte:

Puteți să ne susțineți în finala plină de bine, până în data de 15 februarie 2017.

Fundația ”Inimă pentru Inimă” înființată în 1997, este acreditată ca furnizor de servicii sociale, oferă servicii sociale pentru copii și tineri, dezvoltă și aplică conceptul de economie socială, promovează voluntariatul social în rândul tinerilor, susține și sprijină dezvoltarea comunităților locale unde își desfășoară activitatea.


77 afișare

FUNDATIA INIMA PENTRU INIMA

Sediul operativ: General Magheru, nr. 8, bloc S1, sc. C, apt, 17,

Ramnicu Valcea. Tel/fax 0250736307, Mobil: +40722291605

  • Facebook - Black Circle
  • YouTube Social  Icon

© 2019 by Fundația Inimă pentru Inimă